Ingrijirea danturii previne formarea cheagurilor sangvine
Ce pasta de dinti preferati?
Deşi bolile gingiilor au fost mult timp suspectate a fi cauzatoare de maladii cardiace, cercetătorii nu cunoşteau mecanismul din spatele acestui fenomen. Autorii noului studiu spun, însă, că un mecanism de autoapărare al microbilor din gură este vinovat de acest lucru. Astfel, când bacteriile intră în fluxul sangvin, prin gingiile care sângerează, acestea produc o proteină care forţează trombocitele să se adune la un loc şi să sigileze bacteria.
Cheagurile protejează bacteria de sistemul imunitar al organismului, dar şi de antibioticele care ar putea fi folosite pentru tratarea infecţiei, a spus profesorul Howard Jenkinson, coordonatorul studiului. "Din nefericire, în timp ce ajută bacteria, trombocitele pot forma cheaguri de sânge, care se dezvoltă în inimă, sau pot contribui la inflamarea vaselor sangvine, ce pot bloca fluxul de sânge care ajunge la creier sau inimă, a mai spus acesta.
Descoperirea ar putea sta la baza unor noi tratamente eficiente pentru maladiile cardiovasculare, ce provoacă cele mai multe decese în ţările dezvoltate, la nivel mondial, a spus Jenkinson.
Sursa: Mediafax
Foto: sxc.hu



