Albirea dintilor in antichitate
Ce pasta de dinti preferati?
Albirea dinţilor este o metodă de tratament care datează de 2000 de ani, potrivit volumului „Cosmetica dentară în practica stomatologică”. În primul secol, romanii foloseau urina la albirea dinţilor. În 1300 cele mai căutate servicii dentare erau extracţiile şi albirea dinţilor. Pe vremea aceea, frizerii, aplicau o soluţie de acid nitric pentru albirea dinţilor, practică ce continuă până în sec al XVIII-lea. Potrivit aceluiaşi volum, după 1800 se folosea ca metodă de albire a dinţilor combinaţia de peroxid de hidrogen, eter şi electricitate. În 1916 era folosit cu succes acidul clorhidric, iar în 1918 s-a demonstrat eficienţa peroxidului de hidrogen în combinaţie cu eterul şi căldura. „Cosmetica dentară în practica stomatolgică” ne mai dezvăluie că după 1980 agenţii de albire folosiţi erau: perborat de sodiu, peroxid de hidrogen şi peroxid carbamida.
În laborator, pe dinţi de şobolan cu pete de tetraciclină s-a demonstrat că iradierea în vitro cu raze U.V duce la îndepărtarea completă a tuturor petelor după 24 de ore. Au fost încercate şi alte surse de lumină de înaltă intensitate, cum ar fi sursa de tensiune cu arc sau laserul U.V, dar marele lor dezavantaj, potrivit semnatarilor volumului mai sus amintit, este temperatura înaltă ce o degajă, care poate arde pielea sau mucoasele şi de aceea ele nu au fost acceptate.